De-a lungul timpului, costumul popular tradițional nemțean, prin formă, cromatică și ornament a constituit unul dintre cele mai importante moduri de manifestare a culturii populare de pe aceste meleaguri.
Îmbrăcămintea tradițională se încadrează în caracteristicile generale ale portului popular moldovenesc, însă adaugă elemente diverse și originale , specifice ținutului Neamțului. Costumul popular se diferenția după destinație- de lucru sau de sărbătoare- ori după zona din care provenea: muntenii purtau îmbrăcăminte în culori sobre și mai puțin ornamentată, în schimb portul celor de la campie beneficia de o explozie de culori.
Pentru executarea unei ținute, o activitate exclusiv feminină, , materialele din care era confecționată erau produse în casă, iar fiecare femeie își putea exprima latura creativă.

Portul tradițional femeiesc cuprinde broboada pentru cap, camașa cu poale, catrința, brâul și bârneața, bondița, sumanul și opincile.
Broboada țesută din bumbac, cu vrâste sau alesături era purtată de femeile măritate. Fetele se purtau cu capul descoperit, cu părul împletit în codițe, împodobit cu flori. Specifică zonei noastre este casânca, o broboadă cu franjuri pe margini , neagră sau înflorată. În unele sate se poartă barizul, batic înflorat făcut din pânză subțire. Năframa din pânză de in, de bumbac ori de cânepă, tivită pe margini și împodobită cu motive variate, este purtată la sărbători sau la alte evenimente intervenite în viața satului. Cămașa încrețită la gât, are ornamentele dispuse pe piept și pe mâneci, într-una, în două sau chiar în mai multe culori, cu motive geometrice, florale, zoomorfe și chiar antropomorfe,. Poala, cu ornamente doar în partea de jos, are același model cu al cămășii. Peste poale urmează catrința. Împletită din fire de lână, sau de mătase ori din fir auriu și argintiu, dacă este pentru sărbătoare, catrința nu se purta pe tot cuprinsul judetuțui Neamț, locul acesteia fiind luat, în unele sate din comuna Trifești, de peșteman, adică de o fotă din bumbac, sau de o fustă creață, la Târpești și Ion Creangă. Peste mijloc, femeile se încingeau cu bârneața din canava, o țesătură din bumbac, în culori asortate cu cele ale catrinței.

Portul tradițional bărbătesc, mai simplu și mai ușor de realizat, cuprindea pălăria ori căciula, cămașa încinsă cu brâu sau chimir, ițarii țesuți din bumbac sau păr de oaie, bondița, sumanul și opincile.
Broderia cămășii, executată cu motive geometrice, de culoare neagră de obicei, era dispusă pe guler, la umăr, pe piept și pe mâneci. Același model apare la terminația inferioară a cămășii. Pentru zilele de sărbătoare caracteristică era cămașa cu fustă creață sau plisată. Doar tinerii purtau cămăși cu cusături colorate albastru, verde sau chiar mai multe culori. Peste cămașă se purta brâul lat de lână sau chimirul, o cingătoare din piele, prevăzută cu buzunare, ornată cu cusături și ținte din metal. Ițarii lungi, strânși pe picior, încrețiți la gambe, erau din bumbac sau lână neapărat de culoare albă.

Bondița, un cojocel fără mâneci, bogat ornamentat cu motive geometrice și florale, cu o mare bogăție cromatică, bordată cu blăniță de astrahan se poartă atât de bărbați cât și de femei. Diferențierea de formă se face după zonă: cea scurtă era purtată pe valea muntelui și în comuna Pipirig, iar cea lungă, numită și cheptar era întâlnită în satele din comunele Tazlău și Ghindăoani.
Pe timpul iernii, țăranii purtau sumane. Cele pentru sărbătoare, numite sumane cu sărad, în clini sau falduri, aveau șnur de lână împletit și vopsit în negru și o croială deosebită. O altă piesă vestimentară specifică acestei părți a Moldovei, purtată atât de bărbați cât și de femei, este spențerul, un cojocel scurt, cu mâneci, croit din piele, ca și bonda, ornamentat cu motive florale.
Traista este un element complementar portului popular, dar de mare importanță și utilitate, fiind țesută cu decor specific satului din care provenea. În ținutul Neamțului întâlnim traista cadrilată și traista vărgată în culori alb și negru, dar există și traiste cadrilate în nuanțe de galben, roșu, vișiniu, verde, cu baiera țesută în 4 fire de lână, ori cânepă asemeni brâului.
Încălțămintea obișnuită era formată din opinci cu obiele, însă, sub influența industrializării, oamenii își puteau achiziționa de la târg pantofi sau ciubote, pentru femei, ori cizme cu carâmb înalt , pentru bărbați.

În prezent , costumele populare tradiționale mai sunt purtate la biserică, de unii locuitori de la munte, dar în general sunt folosite de membrii formațiilor artistice și de către interpreții de muzică populară. Totuși, în multe case din Neamț se mai găsesc costume populare tradiționale, păstrate în semn de respect pentru munca depusă la confecționarea lor și pentru a aduce aminte de cum era odată.

În Mănăstirea Agapia, una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, trăiesc 400 de călugărițe. Mănăstirea a fost construită între anii 1641 – 1643 de hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu. De atunci, până prin anul 1802, Mănăstirea Agapia a avut obște de călugări. În anul 1803, dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de măicuțe de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit, astfel, mănăstire de maici.

În anul 1862, a fost organizată în mănăstire o școală de patru clase pentru surorile tinere, unde să învețe printre altele, psaltichia (muzica vocală bisericească) și limba greacă. Totodată, au fost înființate un atelier de covoare și broderii, pentru învățarea broderiei și țesătoriei, precum și o școală de pictură bisericească unde a predat Nicolae Grigorescu.

Recent, în august 2013, într-o casă monahală, alcătuită din patru încăperi la etaj  și două chilii la demisol, ridicată odată cu mănăstirea, s-a deschis Muzeul vivant Agapia.

Muzeul, unic în lume, deține trei ateliere funcționale: atelierul de țesut și broderie, atelierul de olărie și atelierul de brutărie. Atelierul de olărie este redeschis după o perioadă de 53 de ani de inactivitate. Vechiul atelier, a funcționat până în anul 1960. Atracția principală a muzeului constă în faptul că activitățile se desfășoară în prezența publicului care poate să observe diversele operații, inclusiv să cumpere produsele din magazinul muzeului.

           Prăjitura tradițională de Crăciun, purtând denumiri diferite pe cuprinsul țării (Pelincile Domnului, Turte de Crăciun, Turte de Ajun, Scutecele Domnului),  la noi, în Moldova, mai ales în județul Neamț, se numește Turtă cu julfă. Această turtă este realizată din aluat nedospit, spre deosebire de copturile rituale din zilele Crăciunului cum ar fi colacii, cornulețele ori cozonacii. Pregătirea turtei cu julfă este un moment mult așteptat în familiile ce păstrează tradiția consumării acestui preparat, fiind apreciat mai ales, de către persoanele care au respectat austeritatea postului Crăciunului, toate ingredientele fiind de post. Cu câteva zile înainte de ajun se coc foile din aluatul făcut numai cu apă, sare și făină. Foile, foarte subțiri se coc cu grijă, fără să se ardă. Pentru o turtă se folosesc până la 25 de foi insiropate cu apă îndulcită cu miere sau zahăr. Tradițional, în ziua de Ajun, acestea se umplu cu julfa, o compoziție formată din sămânță de cânepă pisată și fiartă. Cine nu are cânepă, pentru că nu prea se mai cultivă, folosește nucă.

Cu turta astfel preparată se întâmpină preotul ce vestește Nașterea Domnului, se împarte cu alți oameni și se consumă, de obicei în ziua de dinaintea Crăciunului.

Comparativ cu alte prajituri fine, această turtă este un dulce rudimentar, însă semnificația acestuia, cândva, reprezenta întâmpinarea cu bucurie a Pruncului Iisus.

Ne pregătim pentru întâmpinarea Sărbătorilor de Paşti prin ţinerea Postul Paştelui (Postul Mare), care durează 48 de zile şi începe imediat după Duminica Iertării, după cum stă scris în calendarul ortodox. Sunt câteva obiceiuri care se ţin în aşteptarea acestor Sărbători. Postul cel Mare este postul prin care se întâmpină Învierea Domnului Iisus Christos, şi Sărbătoarea Paştelui.

Prima zi dupa Lăsata Secului se numeşte Lunea Curată, când, mai demult, bătrânele ţeseau pânza din care se făceau cămăşile purtate de Paşte. Tot în această zi, se obişnuia să se purifice locul în care oamenii îşi duceau traiul.

Jumătatea Postului Mare mai era denumită Miezul Păreților sau Miaza Păresii (de la cuvantul Păresimi, desemnând Postul de 40 de zile), sărbătoare socotită ca un perete care desparte Postul Mare în două părţi. În ziua asta nu se făceau lucrări, căci tot ce se lucra în această zi se strica, nu dura, dar se puteau număra ouăle lăsate în cuibar de la Lăsata Secului (pentru a fi înroşite de Paşte) şi calupele de in, cânepă şi lână.

În fiecare sîmbătă din Postul Mare până-n Joia Mare, se aduceau şi se mai aduc şi în zilele noastre, prescuri şi colivă la biserică, care se dau de pomană pentru morţi, după sfinţirea lor de către preot.

În ziua de Mucenici, sărbătorită pe 9 martie, gospodarii dădeau foc la gunoaie, femeile afumau casa şi pomii din grădină cu petice din cârpe aprinse, ca să le ferească de gângănii şi jivine. Obiceiul să se facă “măcinici” din aluat copt și apoi însiropat, uns cu miere şi presarat cu miez de  nucă în forma cifrei 8 pentru cei din familie şi pomană pentru morţi, se păstrează şi astăzi.

Apoi, de Buna Vestire este dezlegare la peşte, zi în care se mănâncă peşte, ca să fim sănătoşi şi iuţi, ca peştele, tot anul. Cine nu se trezeşte dis de dimineaţă în această zi va fi somnoros tot anul. Tot în această zi, se spune că se dezleagă limba păsărilor cântătoare, iar cucul, care a fost uliu toată iarna, redevine cuc, până la Sânziene. Cei ce îl aud cântând pentru prima dată, îl întreabă cât mai au până la moarte sau până la căsătorie. O altă superstitie spune că nu este bine să cauţi păsările de ouă în această zi sau să le pui sub cloşcă fiindcă puii vor ieşi betegi, sau se vor îmbolnăvi. Totodată, ouăle ouate de Buna Vestire nu se păstrează şi nici nu se consumă. Se spune că, aşa cum e vremea de Buna Vestire, aşa va fi şi la Paşti. La Neamţ, anul acesta, vremea a fost frumoasă de Buna Vestire.

Ultima săptămână din Postul Paştelui, Săptămâna Patimilor, începe după Duminica Floriilor în care se comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim, momentul primirii triumfale pe care i-a facut-o mulţimea Mântuitorului. În această săptămână, în ziua de joi , numită Joia Mare, în timpurile vechi, se tundeau vitele, fetele culegeau rădăcină de  urzică şi frunze de nuc cu care îşi spălau părul, iar băieţii se tundeau şi îngropau părul la rădăcina unei salcii. Joia Mare și Vinerea Mare sunt zilele în care se comemorează crucificarea şi moartea lui Iisus pe cruce. De Vinerea Mare se ţine post negru, adică nu se mănâncă nimic.

În dimineaţa de după noaptea Învierii, se pune un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă în care sunt  monede.  Copii îşi vor clăti faţa cu apă şi-şi vor atinge obrajii cu ouăle din bol pentru a avea un an bogat și sănătate.

            Se spune şi se ştie de către fiecare credincios, că în fiecare dintre noi există o scânteie de Lumină Sfântă, că Lumina Sfântă este şi o simţim întruna în suflet, în inimile noastre, nu numai de Înviere. Cu atât mai mult, cel ce o pierde pe parcursul anului o va regăsi în  bisericile din mănăstiri unde maici şi călugări se nevoiesc pentru a păstra credinţa  în Dumnezeu a acestei naţii creştine. O Lumină care, cu cheile iubirii şi iertării ne deschide calea spre noi înşine şi spre aproapele nostru, ne dă putere să nu cedăm neputinţei şi deznădejdii, pentru a putea face faţă încercărilor, temerilor, energiilor negative, şi, cu înţelegere, eliberându-ne de ură şi patimi, să mergem mai departe. În preajma Sărbătorilor Pascale vă propunem să treceţi pragul mănăstirilor din judeţul Neamţ, vestite prin vechimea lor şi prin aceea că aici au trăit oameni de seamă, cărturari şi duhovnici renumiţi, pentru a sărbători Învierea şi a primi Lumina. Mănăstirea Neamţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, devenită Ierusalimul ortodoxiei româneşti, dar şi la salba de mănăstiri Petru Vodă, Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec, Horaiţa, Bistriţa, Pângăraţi, Durău și celelalte mănăstiri, binecunoscute pentru comorile pe care le au în păstrare, mai cu seamă icoanele făcătoare de minuni, își vor deschide porțile, își vor împodobi altarele, fiind locuri unde să vă închinaţi, să vă rugaţi, să luaţi Lumina Sfântă!

           În fiecare an Sărbătoarea Paștelui prilejuiește perpetuarea unor obiceiuri culinare însușite cu sfințenie de gospodine și cu mare plăcere de către consumatori. Turiștii ce poposesc în această perioadă la una dintre pensiunile din județul nostru nu vor fi dezamăgiți pentru că vor fi întâmpinați de gazde bucuroase de oaspeți, cu primăvara în suflet și masa îmbelșugată.

La loc de cinste sunt pasca și ouăle roșii. Pasca tradițională este cea făcută în formă rotundă, cu colac împletit de jur-împrejur și cu cruce, împletită la fel, în mijloc, umplută cu brânză dulce de vaci. Variațiuni actuale ale acestei bunătăți sunt pasca cu smântână sau cu ciocolată, la fel de apreciate. În buna tradiție împământenită, gospodarii nemțeni merg în noaptea de Înviere la biserică cu pască și ouă roșii pentru a fi sfințite și apoi împărțite cu ceilalți. Pasca se prepară numai de Paști, iar în unele locuri și de Înălțare. Un alt dulce pentru care gospodinele își dau toată priceperea este cozonacul. La noi cozonacul se face împletit, cât mai înalt, galben la interior, pentru că se folosesc multe ouă, și umplut cu nuci, rahat și stafide. Cozonacul frumos rumenit și aromat este mândria gospodinei.

Drobul de miel făcut cu multă verdeață, învelit în prapur și borșul, tot de miel, cu leuștean și hațmațuchi sunt bucate nemaipomenit de ademenitoare la masa de Paști. Pentru mulți meseni regalul este însă friptura de miel, mai ales cea dată, alături de oala de sarmale, la cuptorul cu vatră după ce tocmai a fost scos cozonacul. La Paștele creștin, friptura de miel este un ritual de rememorare a jertfei lui Isus Hristos- Mielul lui Dumnezeu.

Din înțelepciunea populară și din experiențele proprii ale unora dintre noi, se recomandă să fim cumpătați la masă, mai ales cei care au ținut postul Paștelui, pentru a ne putea bucura pe deplin de sărbători.

Poftă bună la masa de Paști în Neamț!

          La români, lucrul la stână se desfășoară într-o succesiune de fapte, un amestec de  mitologie, mysticism, de elemente de religie creștine, de ritualuri, de practici și credințe care țin de datini vechi, primordiale.

Răscolul oilor este un eveniment pastoral ancestral, a doua mare sărbătoare a păstoritului.

După ce, la începutul lunii mai, oile sunt urcate la munte (suișul oilor), pe la Sfântul Dumitru se desfac stânele, prilej de bilanţ și de sărbătoare pentru proprietarii de oi, baci și ciobani, când se termină învoielile încheiate. După ce proprietarii oilor cu neveste și ajutoare, șeful stânei, baciul şi ciobanii și-au împărțit rezultatele trudei de la stână, fiecăruia cât i se cuvine, stâna se răscoleşte, adică se desface. În ziua răscolului cu toţii se ospătează cu balmoş (smântâna de pe urdă amestecată cu făină de păpușoi și sare) cu jintiță, cu tocăniță din oaia aleasă pentru ospăț, dar și cu tărie și vin. Se spune că dacă la răscol rămâne ceva din balmoş, atunci răscolul a fost sătul. Altfel, răscolul e flămând și e semn rău.

După mâncarea balmoşului, sarea rămasă la stână se sfarmă şi se împarte între toţi proprietarii de oi, care, luându-şi fiecare oile sale, le coboară spre acasă, în ocol. Atunci, fără știrea nimănui, baciul ascunde bucata de lemn pe care a ținut socoteala lucrului la stână, lângă un izvor, în pământ.

După răscolirea stânii, oile ajunse la ocol, sunt aduse acasă unde fânul este îndestulător, adunat din timp de omul gospodar.

Răscolul oilor este o tradiție păstrată din tată-n fiu pe valea Bistriței,  un spectacol trăit cu intensitate şi cu religiozitate de către fiecare participant.

Nici o altă ocupaţie nu a creat o mai mare comuniune socială şi spirituală, ca ţesutul tradiţional din timpul iernii. Însuşi scriitorul Ion Creangă, care de copil a participat la astfel de activităţi, amintea că ”… în Humuleşti vuiau vătălile în toate părţile”. În aceste condiţii autonome de lucru s-a creat adevărata artă tradiţională a textilelor de casă, pentru că fiecare ţesătoare a adăugat, la modelul răspândit în sat, detalii personale ornamentale şi cromatice.

Neamţul este renumit pentru scoarţa ”cu trandafiri” din Ghindăoani, scoarţa ”cu flori” din Crăcăoani, scoarţa ”în nouri” din Bălţăteşti, scoarţa ”cu capăi” din Hlăpeşti, scoarţa ”cu brazi” din Săvineşti, scoarţa ”în roate” din Borca, scoarţa cu ”luceferi” din Dobreni, scoarţa ”cu coarnele berbecului” din Pipirig ori scoarţa ”cu păsări” din Gherăieşti. Existenţa lânii, provenită de la oile care se cresc în gospodării, determină şi astăzi femeile să mai folosească războaiele vechi de lemn, moştenite de la mama ori bunica şi să ţese piese vechi, dar în forme şi tehnici noi: cerga miţoasă cu alesături, carpetele şi cuverturile cu decorul în relief, cuverturile înflorate, ţesute în multe iţe, macaturile, feţele de masă, ştergarele.

Talentaţii meşteri populari din Neamţ continuă arta covoarelor, ţesând piese reuşite şi apreciate, cu compoziţii geometrice, în culori naturale şi vegetale.

Cusutul, împletitul şi croşetatul sunt şi astăzi îndeletniciri pentru timpul liber al sătencelor. La fel ca şi în trecut,  ţăranca harnică îşi realizează singură obiectele uzuale sau pentru decorul casei, îşi alege singură formele şi modelele, păstrând tradiţia locului, dar imprimându-şi mentalitatea, sensibilitatea şi măiestria sa proprie.

Meşteri populari care realizează textile de casă:

• ţesături – Maria Mihalachi, sat Bălţăteşti, tel. 0233 244 458, 0728 028 423, mariamihalachi@yahoo.com
• ţesături şi cusături – Rodica Ciocârtău, sat Boboieşti, comuna Pipirig, tel. 0740 671 831
• ţesături – Maria Robu, sat Săbăoani, tel. 0761 507 923
• ţesături şi împletituri – Brânzucă Maria, sat Ceahlău, tel. 0233 258 308
• obiecte decorative din cânepă – Ciocârlan Elena, sat Şerbeşti, comuna Ştefan cel Mare, tel. 0749,811 589, e_ciocarlan@yahoo.ro
• ţesături, tapiserii, podoabe – Clubul copiilor din Săbăoani, tel. 0233 743 436
• podoabe din mărgele – Solomon Doina, Roman, tel.  0743 906 941
• podoabe croşetate – Vasiliu Maria, Târgu Neamţ, tel. 0745 502 525
• cusături, ţesături, costume populare – Asociatia meşteşugarilor ,,Nemteanca”, Târgu Neamţ, tel/fax 0233 790 319, 0744 362 464

Comuna Sabaoani este cea mai mare asezare rurala din judetul Neamt si una din cele mai vechi si mai mari comunitati catolice din Moldova, reprezentand centrul de greutate al acesteia. Cu o populatie de peste 11.000 de locuitori, comuna Sabaoani este situata in nord-estul judetului Neamt, la 8 km departare spre nord de orasul Roman.

In aceasta vatra plina de istorie se pastreaza si inca se mai folosesc si astazi tehnicile mestesugurilor traditionale pentru realizarea obiectelor taranesti folosite in gospodarii. Aici, cel mai des intalnit mestesug este cel al torsului si al tesutului cu ajutorul caruia sunt realizate tesaturile. Acestea sunt lucrate in gospodarii de catre femei si au un rol deosebit in locuinta traditionala, reprezentand totodata si cele mai importante obiecte decorative din casa.

Localizare pe Google Maps

Pentru a pastra si pune in valoare aceste traditii populare, doamna  Maria Robu mester popular din comuna Sabaoani, prin atelierul ei “Centru de Tapiserie” initiaza anual peste 100 de copii in tainele acestor mestesuguri. Cu multa rabdare si migala mesterul popular Maria Robu transmite mai departe secretul acestor mestesuguri, mentinand astfel vie traditia populara a acestor locuri.

Tesaturile din aceasta zona au culori mai putin aprinse: verde deschis, visiniu, negru si decoratii vegetale. Firele folosite pentru tesut sunt de origine animala: lana oilor, parul caprelor, borangic sau de origine vegetala canepa, bumbac si in. Motivele folosite la tesaturi  ca decoratii sunt pomul vietii, coarnele berbecului sau motivele florale.

Intalnim aici, ca si tesaturi specifice pentru aceasta vatra a Moldovei, urmatoarele obiecte folosite atat pentru uz in gospodarie cat si in scopuri decorative:
Traistutele – acestea sunt lucrate la razboaie de tesut din lana si fir de canepa, in diferite modele si culori folosindu-se motivele populare din zona Sabaoani.
Tapiserii – folosite si astazi ca ornamente de perete sunt lucrate cu fir de lana si canepa. Motivele care sunt lucrate pe aceste tapiserii sunt pomul vietii, motivele florale si coarnele berbecului.
Camasa (ie) populara – folosita ca piesa a costumului popular traditional sunt lucrate  din tesaturi foarte fine cu diverse motive decorative ce pot fi regasite in jurul gatului, pe umeri si maneci, pe piept si marginea poalelor.

Toate aceste obiecte sunt lucrate de catre mesterul popular Maria Robu impreuna cu tinerii care sunt initiati in aceste mestesuguri la atelierul “Centrul de Tapiserie”de la Clubul Copiilor din Sabaoani. O parte din obiectele care pun in valoare mestesugurile din aceasta zona pot fi admirate la Muzeul Diecezan al Catolicilor din Moldova situat in cadrul vechiului complex monahal de la Sabaoani.

Locatie atelier: din soseaua care leaga Hanu Ancutei de Roman se face la dreapta spre centrul comunei Sabaoani, se merge 2 km pana la Clubul Copiilor unde se afla Centrul de Tapiserie
Tel mester popular: 0761507923

În tradiţia populară nemţeană, sărbătoarea de Sfântul Dumitru – 26 octombrie marchează un moment important din an, fiind ataşată, în afara sensului religios, legăturii dintre oameni şi natură. Acest moment calendaristic pune un semn de la care o nouă transformare a naturii este perfect vizibilă. Odată cu Schimbarea la faţă, 6 august- o altă mare sărbătoare creştină,  codrul îşi începe spectacolul de culoare, trecând de la verdele intens, treptat, prin toată paleta de culori calde, ajungând ca la Sân’ Dumitru să se fi scuturat şi pregătit să-ndure iarna ce negreşit va veni. Iarba şi florile s-au topit iar zilele tot mai scurte străfulgeră tot mai rar, lumina dulce de toamnă.

Urmând orânduiala păstrată din vechi timpuri, la Sfântul Dumitru se desfac stânile, fiind perioada în care ciobanii coboară oile din munte, le-mpart stăpânilor şi se fac socotelile. Recolta a fost strânsă, animalele au fost adăpostite, focul trage cu putere în sobă iar mustul s-a asprit. Ca un popor recunoscător pentru darurile divine se cuvine să împărtășim cu alţii din prinosul nostru şi mai ales în amintirea şi cinstirea celor căzuţi în luptă pentru dreapta credinţă.

Iarna aceasta trebuie să-ţi petreci vacanţa în Neamţ. Ca tentaţia să fie şi mai mare putem să-ţi prezentăm câteva dintre atracţiile zonei, şi chiar dacă ai mai auzit de ţinutul Neamţului să ştii că cel mai bine afli de la gazde ce-i mai frumos aici la noi.

Mai întâi trebuie să ştii că nu poti să treci prin Neamţ şi să nu vizitezi mănăstirile din judeţ. Vei fi pur şi simplu fermecat de simplitatea, liniştea din ele şi vei pleca de acolo binecuvântat. Dintre cele mai frumoase mănăstiri din Neamţ putem aminti Mănăstirea Agapia (1641) – pictată de Nicolae Grigorescu, Mănăstirea Durău (începutul sec. XVII) – parţial pictată de Nicolae Tonitza, Mănăstirea Neamţ (sf. sec. XIV), Mănăstirea Bistriţa (1406).

Interesul pentru timpurile medievale te va conduce probabil la Cetatea Neamţ (sf. sec. XIV), alt loc unde întâmplările valoroase ale trecutului au creat preţioase vestigii istorice. De asemenea poţi veni şi la Curtea Domnească din Piatra Neamţ (sf. sec. XV), unde se găseşte şi Turnul lui Ştefan, ctitorit de Voievodul Ştefan cel Mare pe vremea când acesta conducea peste aceste ţinuturi.

De vei veni la Neamţ iarna te vei bucura negreşit de tradiţiile ce încă le mai păstrăm cu drag. Manifestări artistice folclorice, trupe de dansatori populari, colindători, trupe de urători care în ajunul Anului Nou impresionează prin cântece şi dansuri originale, toate acestea te vor veseli şi încânta cum doar aici ai să afli.

Pentru sporturi de iarnă sau recreere şi agrement îţi propunem două locaţii – Staţiunea Durău sau oraşul Piatra Neamţ, unde în cadrul ambelor locuri poţi găsi pârtie de ski şi numeroase posibilităţi de cazare. În funcţie de preferinţe poţi alege Durău dacă doreşti mai multă linişte şi mai puţină aglomeraţie şi Piatra Neamţ, daca ai să vrei să ai mai multe opţiuni pentru distracţie şi agrement.

Ajungând la capitolul distracţie, vă spunem că la Neamţ mesele sunt mereu îmbelşugate şi gazdele primitoare. Iarna, sezonul preparatelor tradiţionale din porc, te întampină aici cu bunătăţi dintre cele mai alese: tochitură cu mămăliguţă, chişcă, cârnaţi afumaţi, tobă, sărmăluţe învelite în foi de varză. După ce în prealabil ţi-ai facut puţină foame cu o ţuică bună de prune, poţi alege între un hârzob de păstrăv sau un păstrăv pe grătar. Şi apoi, aşezându-te la vorbă la un pahar de „streşinică”, vin tradiţional de prin zonă, poţi să te veseleşti cât vrei.

Sărbătorile se apropie cu paşi repezi. Şi ori de vei fi acasă, în altă parte sau la noi în Neamţ, este bine să-ţi aduci aminte că cele mai frumoase lucruri din viaţă sunt gratuite şi că momentele frumoase alături de cei dragi sunt cele ce contează cu adevărat.

Vin sărbătorile. Ai făcut bradul? Moşul abia aşteaptă să îţi dăruiască multe şi mărunte, cum te-a obişnuit an după an. Şi tare s-ar bucura dacă l-ai aştepta cu o specialitate tradiţională, să guste şi el din bunătăţile româneşti şi să povestească la Polul Nord ce gustoase sunt bucatele de aici. Moşul ţine la tradiţii, cum ţinem şi noi de altfel, şi ne îndeamnă ca de sărbători să alegem ca desert preparat în casă delicioasa turtă cu julfă, un preparat tradiţional românesc care pur şi simplu îţi desfată simţurile.

Turta cu julfă, cum se cheamă la noi în Moldova şi mai ales în judeţul Neamţ, este denumită în alte zone ale ţării şi Pelincile Domnului, Turte de Craciun, Turte de Ajun sau Scutecele Domnului. Această turtă este o prajitură tradiţională de Crăciun, şi se face din aluat nedospit, reţeta conţinând doar ingrediente de post. Cu câteva zile înainte de Ajun, se coc foile din aluatul făcut doar cu apă, sare şi făină. Pentru o turtă se folosesc până la 25 de foi de aluat însiropate cu apă îndulcită cu miere sau cu zahăr. Tradiţional, în ziua de Ajun, aluatul se umple cu julfă – o compoziţie de seminţe de cânepă pisată şi fiartă. Cine nu are cânepă, fiindcă nu prea se mai cultivă, foloseşte nucă.

Această turtă de obicei se pregăteşte pentru preotul ce vesteşte naşterea Domnului, se împarte şi cu alţi oameni şi se consumă cu o zi înainte de Crăciun. În comparaţie cu alte prăjituri mai fine, turta cu julfă este un dulce simplu dar foarte gustos care poartă semnificaţia întâmpinării cu bucurie a Pruncului Iisus.

Şi cum fiecare îşi doreşte un Crăciun cât mai fericit, să ştii ca sigur îi vei bucura pe ai tăi întâmpinându-i cu această minunăţie culinară. Sărbători cu bucurii şi cu dragoste în suflete!

Sărbătoarea cea mai importantă din an, Crăciunul, se apropie cu pași repezi. Încă câteva zile și ne vom bucura de această sfântă zi, care parcă în fiecare an e mai frumoasă ca anul trecut. Chiar dacă îl petreci tradițional sau mai modern, parcă nici un Crăciun nu seamănă cu celălalt. De asta magia lui este unică și sărbătorile de iarnă sunt cele mai deosebite din întreg anul.

Din tradiția de Crăciun, unul dintre cele mai frumoase obiceiuri este reprezentat de colindat. Având origini străvechi, colindatul păstrează obiceiul precreștin de a ura în perioada Calendelor, cand romanii umblau și își făceau daruri unii celorlalți, prețuind astfel ideea de a dărui și a primi cadouri. În trecut, colindatul era atributul bărbaților, în general a celor tineri, această tradiție transformându-se în ziua de astăzi într-o superstiție – dacă primii colindători care-ți vin de Crăciun sunt băieți, o să-ți meargă bine tot anul care vine. Pentru urările lor, de obicei colindătorii primesc de la cei pe care îi colindă colaci, mere, nuci și alte bunătăți.

Colindele, aceste cântece nemuritoare ale Crăciunului, nu mai au nevoie de altă introducere. Mai degrabă să ne bucurăm ascultându-le, să simțim cum magia lor ne învăluie sufletele dând acestor momente o încărcătura extraordinară. Vine Crăciunul, iar noi trebuie să primim această sfântă sărbătoare ca pe un dar, un dar care ne-a fost oferit și pe care trebuie să-l prețuim într-un mod cât mai special. De Crăciun trebuie să prețuim lucrurile simple, să fim mai buni cu cei din jur, și dacă se poate să oferim cât mai mult. Să oferim mai mult timp petrecut cu cei dragi, să oferim recunoștință, să oferim mulțumire celor care ne sunt alături în fiecare zi. Un Crăciun cu lumină și dragoste în suflete!

Obiceiurile de Anul Nou se desfășoară în județul Neamț în forme de mare bogăție și originalitate. Ele și-au păstrat vigoarea și farmecul de odinioară, având și astăzi o deosebită forță emoțională. Păstrarea nealterată a datinilor strămoșești ne permit să le descoperim semnificațiile profunde, rolul important pe care l-au jucat în viața socială din trecut și rostul lor în cultura populară contemporană.

Alaiul plugușorului din Trifești

Apreciat ca cel mai vestit, chiar și dincolo de granițele județului Neamț, Alaiul plugușorului din Trifești este un obicei de o deosebită frumusețe și grandoare, menit să transmită urările de fericire, belșug și bunăstare pentru Noul An. Obiceiul are un puternic caracter colectiv, spectacolul alaiului care umblă din casă în casă și dintr-o uliță în alta în seara Ajunului de An Nou, antrenând  întreaga colectivitate în această manifestare de voie bună și sărbătoare.

Alaiul este format din 12 sau 13 urători, de vârste diferite, toți îmbrăcați în costume populare tradiționale: sumane brumării ornamentate cu șarad din lână de culoare neagră, căciuli brumării și ciubote negre, având de îndeplinit roluri distribuite potrivit aptitudinilor fiecăruia.  Alaiul are o recuzită extrem de bogată și variată, formată din dobe, buhai, harapnice, clopoțel, zurgălăi, cârâitoare, fluier, corn de vânătoare. Plugușorul – urătura propriu-zisă – este un poem versificat în care sunt descrise, cu umorul specific românesc, toate muncile agricole, de la alesul ogorului, aratul, semănatul, seceratul, măcinatul, până la coptul pâinii. Recitarea poemului este începută de un băiețel și continuată de un bărbat în vârstă și este sprijinită de prezentarea dramatică cu ajutorul buhaiului, care imită mugetul taurului – simbol al fertilității. Ceilalți membri ai alaiului hăiesc la comanda urătorului și activează instrumentele și elementele de recuzită din dotare, producând îndrăgitele ”clinchete de zurgălăi”. Plugul tras de patru boi, cel care trage prima brazdă în curtea gospodarului, întregește alaiul plugușorului și transformă acest străvechi obicei agrar într-o urare îndătinată, păstrată până astăzi.

Gusturi bune de la Neamţ

Pentru că vrem să afle şi alţii de bunătăţile de la noi din Neamţ astăzi vă prezentăm două reţete tradiţionale din ţinutul nostru. Peştele la hârzob este de departe printre cele mai cunoscute şi mai apreciate delicii culinare ale zonei, fiind apreciat atât de turişti cât şi de localnici deopotrivă. Modul de preparare al acestuia îi conferă un gust şi o aromă aparte, poate unică. Pentru a-l prepara se poate folosi cam orice specie de peşte însă cel mai bun este păstrăvul.

În primă fază, peştele se pune cu o seară înainte la marinat într-un baiţ preparat din vin, piper nemăcinat, usturoi tăiat, rozmarin şi alte condimente. A doua zi se afumă cu lemn preferabil de esenţă tare (fag, prun), la foc mic, timp de aproximativ 10 ore. Din peşte va ieşi apa şi la suprafaţa acestuia se va forma o pojghiţă de culoare închisă. Separat, se construieşte hârzobul – se fac două suporturi circulare sau ovale din crengi sau vărguţe de lemn uscat care se împletesc cu ramuri de brad în strat compact, apoi se leagă cu sfoară. Apoi, proaspăt scos de la afumat, încă cald, peştele se aşează între cele două suporturi de împletitură de brad şi se leagă strâns, rezultând un sandviş unde peştele se găseşte între cele două straturi de crengi dese de brad. Peştele se va păstra în hârzob la rece pentru câteva zile apoi se poate servi rece. Dacă sosiţi pe la noi prin zonă veţi constata că nu numai hârzobul de peşte este special ci şi delicioasele alivenci, preparate care pur şi simplu te dezmiardă cu gustul savuros pe care îl au. Alivencile se prepară dintr-o compoziţie de făină de porumb prăjit, lapte acru, slănină tăiată mărunt, ceapă tăiată mărunt (crudă sau puţin prăjită) şi brânză de putină (puţin iute). Compoziţia astfel rezultată se aşează apoi într-o tavă, în strat de 2-3 cm şi se coace la cuptor. După ce se scoate din cuptor se presoară zahăr pe deasupra, se porţionează şi se serveşte caldă.

Nu ne mai rămâne decât să vă urăm poftă bună!

Preparate traditionale in Judetul Neamt

 Dragobetele sărută fetele !

Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ invită iubitorii tradiţiilor strămoşeşti la un spectacol dedicat Sărbătorii de Dragobete.
Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, denumit şi Cap de Primăvară, Dragobetele, fiul babei Dochia, este asimilat în tradiţia strămoşească lui Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană sau cu Eros, omologul din mitologia greacă. Numit pe alocuri şi Năvalnicul, Dragobete, feciorul frumos care ia minţile fetelor şi femeilor tinere, se crede că a fost transformat de Maica Domnului în floare, cea care portă numele de năvalnic. De Dragobete, dacă e timp frumos, fetele şi feciorii ies în poieni, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori de primăvară. Din zăpada netopită, fetele şi femeile tinere îşi fac rezerve de apă pentru spălat în timpul sărbătorilor de peste an.
Desfăşurarea tradiţiilor, a ceremonialelor şi a actelor rituale legate de sărbătoarea iubirii la români e atestată de generaţiile vârstnice, de la care s-a preluat, printre altele, şi zicala „Dragobete sărută fete!”.

Acestea, dar şi alte credinţe legate de Dragobete vor fi prezentate în spectacolul de muzică şi dans popular susţinut de artiştii de la Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” al Centrului Pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, spectacol intitulat „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE!”.

Evenimentul va avea loc în ziua de Dragobete, miercuri, 24 februarie, la sala mare a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, începând cu ora 18,oo.
Intrarea la spectacol se va face pe baza invitaţiei emisă de instituţia organizatoare. Relaţii la sediul Centrului din strada Ştefan cel Mare, nr. 3A, sau la telefon 0233.21.40.26.

             În satul Târpeşti, comuna Petricani, judeţul Neamţ este unul dintre cele mai frumoase şi interesante muzee din Moldova. Nicolae Popa, creatorul muzeului, cunoscut ca meşter popular, artist, colecţionar de excepţie, scriitor, a învăţat de mic copil să facă măşti de Anul Nou, iar mai târziu, să sculpteze în piatră (gresie) şi lemn, să cioplească chipuri de oameni, cu înfăţişări originale. Lucrările sale au participat la expoziţii organizate atât în ţară cât şi în marile oraşe ale lumii din Italia, Polonia, Iugoslavia, Franța, Elveția, Argentina, S.U.A., Mexic, Belgia, Germania, Olanda, Mongolia, China, Suedia, Japonia, Canada, Bulgaria.

De o parte şi de alta a aleii care duce spre muzeu, te întâmpină de bun venit sculpturi naive în lemn şi în piatră, creând un spaţiu de libertate în care te simţi purtat în altă lume. La intrarea în muzeu, fixate pe perete, sunt măşti, fiecare mască reprezentând un personaj. Muzeul este amenajat într-o casă tradițională, care are 6 încăperi şi într-un pavilion special construit. Expoziţia permanentă cuprinde obiecte grupate pe tematici, cum ar fi: arheologie, cu obiecte din inventarul neolitic şi de factură dacică, unele de certă valoare (Gânditorul), precum şi obiecte care ţin de preocupările locului; numismatică, cu monede antice şi piese actuale din România şi din ţări de pe toate continentele; etnografie, cu obiecte utilitare, decorative si piese de port popular specifice zonei; iconografie, cuprinzând o serie de icoane vechi pe lemn; pictură naivă şi sculptură naivă, colecţie alcătuită din lucrări realizate de Neculai Popa.

Vizitând muzeul admirăm cu o curiozitate crescândă costumele populare, recuzita pentru teatrul popular, ţinutele vestimentare ţărăneşti, măştile folosite de urători care ornează pereţii, holul tapetat cu zeci de diplome înrămate. Ne strecurăm printre exponate, ne-nvârtim în jurul lor, să nu le atingem şi nu mai prididim să cuprindem şi să vedem totul, să nu ne scape nimic. Este un muzeu privat aşa că se putem face şi fotografii şi filme pentru amintire…. Nu este program de vizitare, dar când veţi ajunge, pe timp de zi, veţi găsi poarta deschisă şi gazdele primitoare care vă vor face cunoscută povestea fiecărui obiect.

Primăria Piatra-Neamț organizează prima ediție a Sărbătorii Curții Domnești, sâmbătă 23 aprilie, cu ocazia împlinirii a 525 de ani de la prima atestare documentară.
Evenimentul îşi propune să marcheze cei 525 de ani prin organizarea unei serii de manifestări menite să promoveze valorile culturale şi istorice specifice zonei municipiului Piatra-Neamţ și prin punerea în scenă a unor întâmplări de la Curtea Domitorului Ștefan cel Mare.

Școala de Artă din cadrul Centrului de Cultură și Arte ,,Carmen Saeculare” va organiza patru ateliere cu ocupații tradiționale – olărit, împletit nuiele, confecționare măști, țesut-cusut. Tot în cadrul manifestărilor de la Curtea Domnească va fi creeat un atelier unde se va bate moneda Curții Domnești.
Pe toată perioada evenimentului Turnul va fi păzit de răzeși care vor face schimbul gărzii din oră în oră.
Doritorii vor putea lua lecții de mânuit sabia și de tras cu arcul.
Toți cei prezenți vor putea face fotografii în costume specifice epocii.

Tradiția vopsitului ouălor a fost întâlnită la chinezi cu aproximativ două mii de ani înainte de Hristos, ouăle fiind un simbol al creației, fertilității, al vieții și al renașterii naturii. Cu toate că în Europa acest obicei s-a mai pierdut, la noi încă se practică aproape în toate casele. De Paște, gospodinele vopsesc ouăle în roșu pentru a reprezenta focul cu puterea lui purificatoare sau sângele lui Hristos care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Cu timpul, obiceiul de a vopsi ouă de Paște a devenit o îndeletnicire din ce în ce mai migăloasă și mai inventivă fiind folosite atât metode tradiționale cât și metode mai moderne.

Pentru a obține ouă de culoare roșie se poate folosi metoda prin care se fierb ouăle într-o oală în care se pun frunze de ceapă roșie, sfeclă roșie tăiată feliuțe și câteva linguri de oțet pentru a ajuta la impregnarea pigmentului în coaja de ou. Pentru un aspect mai deosebit sau o textură mai artistică ouăle se pot inveli cu un ciorap subțire sau tifon, iar între coaja oului și ciorap se pot pune frunzulițe de pătrunjel sau hârtie creponată de o singură culoare sau în fâșii de mai multe culori.

Pentru vopsirea ouălor și în alte culori diferite de roșu se pot folosi tot metode naturale, folosindu-se pigmenții din diferite fructe, legume sau condimente. Culoarea albastră se poate obține fierbând ouăle într-o oală în care se pune o jumătate de varză roșie, chiar dacă culoarea vopselei în sine este purpurie acestea vor ieși albastre, un albastru mai închis putându-se obține prin lăsarea ouălor în vopsea peste noapte. Culoarea portocaliu deschis este dată de coji de ceapă galbenă fierte odată cu ouăle, iar galbenul poate fi dat de câteva vârfuri de cuțit de șofran de India puse într-un borcan cu apă de la robinet, doar că această ultimă metodă necesită mai mult timp până culoarea se va impregna în coaja de ou. Ouăle de culoarea lavandei pastel pot fi obținute prin fierberea acestora în suc de grapefruit roșu timp de 45 de minute. La toate aceste metode se poate adăuga un pic de oțet la fierbere care va ajuta la impregnarea mai bună a culorii în coaja de ou.

Pentru a da o notă unică ouălor, fiecare dintre acestea se poate înveli într-o hârtie de indigo și apoi într-un ciorap subțire. Astfel vor căpăta o textură fină, mai deosebită.

Adresa: sat Lunca, com. Vânători, jud. Neamț

Înființat: în anul 1979

Categorie: Etno-folcloric

Program vizitare muzeu: zilnic

Descriere:

Meșterul popular Vasile Găman s-a născut la 20 ianuarie 1936 în sat Lunca, comuna Vânători. Absolvent al Școlii de meserii din Tîrgu Neamț, moș Vasile, așa cum îi spun consătenii, este cunoscut în întreaga țară ca un iscusit sculptor în lemn. În cei 40 de ani de experiență acesta s-a dedicat sculpturii în lemn, dar și colecționării de obiecte și unelte vechi, manuscrise, cărți și icoane vechi, costume populare și măști tradiționale, medalii, monede și numeroase obiecte care amintesc de viața satului tradițional românesc.

Pasiunea pentru artă populară dar și respectul față de istoria românilor l-au determinat pe acesta să colecționeze obiecte care pun în valoare istoria și tradițiile românești. Astfel că, în anul 1979 acesta reușește să deschidă pentru prima dată porțile Muzeului Vasile Găman, situat în satul Lunca din comuna Vânători.

Clădirea muzeului este o casă tradițională specifică acestor locuri iar colecția permanentă care este expusă aici cuprinde aproximativ 3.000 de piese confecționate sau colectate de-a lungul timpului. Poarta de la intrare în curtea muzeului este monument înscris în patrimoniul național și are încrustate chipurile lui Burebista, Decebal, Traian, Ștefan cel Mare și Sfânt, Dragoș-Vodă și Mihai Viteazul pe harta României Mari sculptată la îmbinarea celor două laturi ale porții și flancată de armele cu care a fost apărată.

Obiectele expuse sunt o multitudine de piese rare de la unelte agricole foarte vechi, manuscrise, medalii și decorații, icoane pictate pe lemn, la costume populare, măști și vase de ceramică, toate fiind mărturii ale modului de viață din satul românesc tradițional. Cu suflet și credință, dar și cu truda mâinilor, sculptorul Vasile Găman a reușit să împodobească cu sculptura cincizeci de biserici, printre care: mănăstirea Agapia, Horaița, Tisa, Catedrala Eroilor din Târgoviște sau biserici din Bacău, Hunedoara și Oradea. Totodată, Vasile Găman este profesor al Școlii Populare de Artă din Piatra Neamț, membru al Centrului de Cultură și Artă “Carmen Saeculare”, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România și autor al unor poezii.
Album Foto
Click pentru a vedea versiunea mare a imaginilor

Click pentru a vedea toate albumele foto