Quantcast
Channel: Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri – Viziteaza Județul Neamț
Viewing all articles
Browse latest Browse all 93

Iarna în Județul Neamț – Obiceiuri nemțene

$
0
0

 

 

Obiceiuri nemțene

 

 

 

Deprinderi căpătate de-a lungul timpului și transmise din generație în generație, obiceiurile erau respectate cu strictețe și asigurau buna rânduială în lumea satului. Cele care s-au păstrat până în zilele noastre, au o valoare probată în timp, fiind adeseori legate de credință. Adunatul oilor și organizarea stânei – primăvara și predatul oilor stăpânilor – toamna, numit ”răscolul oilor” s-a păstrat până azi, în aceeași formă.

În serile de iarnă, țărăncile se mai adună și acum la șezătoare și se întrec în măiestria cusăturilor cu care își împodobesc casele. La sărbătorile din an ale comunelor, sătenii încing hora după datină, în cântec de fluier, nai sau trompetă. Obiceiurile la sărbătorile de iarnă formează cel mai lung, mai bogat și mai vesel ciclu de manifestări folclorice și reprezintă comoara vie a spiritualității populare, bine păstrată în satele nemțene. Colindatul în cete de copii sau tineri, cântece cu steaua și teatrul cu teme religioase – Vicleemul și Irozii, de la Sărbătoarea Crăciunului, uratul cu plugușorul, buhaiul, tălăngile, plugul tras de boi, jocurile cu măști – capra, cerbul, ursul alaiul, apoi sorcova, dansul căiuților și teatru haiducesc impresionează de fiecare dată prin mesajul tematic, costumație, recuzită și muzică.

 

Galerie foto:

 

Video:

 

 

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 93

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48